Majoritatea din noi, nici nu ne punem întrebarea ce tipuri de acoperișuri există. Sigura că, până nu ne ciocnim personal de această întrebare.
De obicei de aspectul acestuia se ocupă arhitectul, care proiectează casa și dacă e competent, nu uită să ne ceară părerea.
Un acoperiș nu are doar scop funcțional de a proteja casa de vânturi, ploi și zâpadă. Acesta e și un important element estetic. Amenajarea spectaculoasă poate ridica costurile considerabil și complica funcționalitatea acestuia, de aceea orice element trebuie bine gândit.
Va prezentam 10 forme de acoperiș, care pot fi luate ca sursă de inspirațe pentru propria construcție. Deci vă invităm să le analizați cu atenție
1) Acoperiș în 2 ape
Acesta reprezintă forma cea mai comună și răspândită. Nu reprezintă altceva, decât 2 versanți dreptunghiulari conectați la muchia acoperișului. Beneficiile acestui tip de acoperiș sunt construcția destul de ușoară, care nu necesită mari chelutiel. Iar montajul învelitorilor merge foarte repede, indiferent de matelrialul ales.De asemenea poate lejer adăposti o mansardă.

2) Acoperiș în 4 ape
Este alcătuit din patru pante, cate una pentru fiecare latura a constructiei. Este mai puțin răspăndită în zona noastră, dar oferă posibilitatea amenajării unei mansarde spațioase, câștigând asfel mulți metri utili.

3) Acoperiș cu panta frântă cu forma concavă
Forma acestui acoperiș se aseamănă foarte mult cu cea a acoperisului cu 4 ape, fiind inspirat din arhitectura franceză.Unica diferența este că acoperișul cu panta frântă poate avea un fronton vertical, care se poate prelungi deasupra fațade casei. Acest tip asemenea perimite o amenajare mult mai eficienta a unei mansarde.

4) Acoperiș cu pante inegale
Forma asimetrică a acestui tip de acoperis are pantele la inclinaâțtii inegale: una dintre ele are o inclinație foarte mare, iar cealaltă, prin comparație redusă. Așadar și casa Dvs. va fi neobișnuită, având posibilitatea să aveți un etaj pe o parte a casei și două de cealaltă.

5) Acoperiș piramidă
Cum ne sugerează și numele, forma acestui acoperiș ne aduce aminte de o piramidă. Acest tip de acoperiș este preferabil în cadrul unor structuri complexe, pentru a acoperi mici porțiuni ale clădirii sau pentru construcții de dimensiuni reduse, cum ar fi garajul sau magazia.

6) Acoperiș cu panta frântă cu forma convexă
Planul acoperișului prezintă patru ape, dispuse câte două pe laturile cele mai lungi ale construcției, care se unesc prin intermediul celor două frângeri ale pantei. Își au rostul în cazul când construcția are terase altăturate cu suprafețe mari sau verande.

7) Acoperiș tip terasa
Sunt o categorie clasică de acoperișuri, care deși sunt ușoare în construcție, nu sunt recomandate zonelor cu pricipitații abundente. Acestea sunt plate (panta + 1,5%) și pot fi amenajate în adevarate oaze verzi pentru relaxare.

8) Acoperiș cu forma complexă
O opțiune mai pretențioasă și mai costisitoare, sunt acoperișurile cu forma complexă, proiectateîn așa mod încât să acopere diferite porțiuni ale clădirii. Sunt alcătuite din mai multe pante care se imbină, creând o formă armonioasă și nestrâmtorând spațiile interioare.

9) Acoperiș cu panta curbă
Pentru început acoperisul cu panta curbă se practica doar în constructiile cu destinație industrială,ca apoi să fie practicat în acoperirea și construcțiilor rezidențiale. Alegând un asemenea acoperiș la sigur veți avea o construcție ce se va ivedenția de restul.

10) Acoperiș cu o apă
Acoperișul cu o apă înseamnă de fapt un acoperiș cu o singura panta. Permite o deschidere a fațadei către zonele însorite și micșorarea acesteia in zonele în care necesită reducerea luminii. Mai mult, o opțiune în vogă la momentul actual este folosirea acoperișului cu o apă pentru casele cu mai multe nivele, pentru a obține fomre mai interesante și chiar inedite.

Alegere ne apartine. Ne cosntruim casa de vis.Iar noi echipa Eurostil suntem gata să vă ajutam cu alegerea materialului și montarea acestuia.
Cu acordul tău, noi și partenerii noștri folosim module cookie sau tehnologii similare pentru a stoca, accesa și prelucra date cu caracter personal, precum vizita ta pe acest site, adresele IP și identificatorii modulelor cookie. Unii parteneri nu-ți cer consimțământul pentru a-ți prelucra datele și se bazează pe interesul comercial legitim propriu.
Administrează preferințe cookie mai jos
Cookie-urile esențiale permit funcții de bază și sunt necesare pentru buna funcționare a site-ului web.
Google Tag Manager simplifies the management of marketing tags on your website without code changes.
Cookie-urile statistice colectează informații în mod anonim. Aceste informații ne ajută să înțelegem cum utilizează vizitatorii site-ul nostru web.
Google Analytics is a powerful tool that tracks and analyzes website traffic for informed marketing decisions.
Service URL: policies.google.com (opens in a new window)
Jetpack's built-in visitor analytics. It records page views, referring sites, search terms, and outbound link clicks, and also carries the shared visitor-tracking library used by Jetpack Instant Search and WooCommerce Analytics.
Service URL: automattic.com (opens in a new window)
Poți găsi mai multe informații despre Politica cookies și aici.
